vineri, 25 martie 2016

Vacante speciale de la ”Ce Ne Dorim în Turism”- CND Turism





De mic copil am crescut cu poveștile despre incași și mi s-a accentuat dorința de a putea ajunge cândva pe acele meleaguri, ale acelei străvechi civilizații, lichidată de conchistadorii spanioli. Da, așa a dispărut o lume ce a primit cu brațele deschise niște oaspeți care apoi s-au dovedit a fi niște cuceritori. Două puncte de vedere în privința aceluiași fapt: unii se cred cuceritori, dar cei cuceriți i-au primit cu brațele deschise, rezultatul  fiind dispariția unei civilizații ce nici azi nu a putut să fie cunoscută, decât prin urmele arheologice ce ne uimesc prin măreție și perfecțiune.
Ajuns la o anume vârstă credeam că nu voi putea niciodată să-mi realizez visul, când pe CND Turism ( adică Ce Ne Dorim în Turism)  am găsit  o ofertă specială ce îmi permitea realizarea unui foarte bătrân vis  și deja trecut la irealizabil. Cum prețul era unul excepțional, nu am mai stat pe gânduri și am contactat firma ce oferea vacanțe speciale pentru toate tipurile de buget.


 VacanteSpeciale.ro-Romania

Ce puteam visa mai mult, decât o vacanță prelungită de-a lungul a aproape trei săptămâni, mai precis 19 zile, într-un leagăn a unei civilizații extraordinare, la un preț extraordinar având în vedere durata acestei vacanțe, distanța foarte mare până la destinație, și mai ales acele circuite cu avionul între diferitele puncte turistice ce le-am vizitat. Apoi am beneficiat de un ghid din partea firmei ce ne traducea toate informațiile ce ni le dădeau ghizii locali, dar  în limba enegleză. 

Iată că după un zbor de la București până la Lima, urmează să faceți un tur complet al actualei capitale a Perului, eu am rămas plăcut surprins de acest oraș situat de-a lungul litoralului și la o altitudine de doar 101 metri, precum și de ospitalitatea locuitorilor. Următorul popas îți va fi dat să-l faci  în orașul alb – Arequipa, aflat la poalele vulcanului El Misti(5822m) și având în apropiere alți doi vulcani Chachani și Pichupichu,  oraș renumit pentru casele și palatele sculptate în filigran și vopsite în alb și mai ales prin magnificele temple. Aici vă veți bucura de o excelentă gastronomie și veți avea parte de adevărate provocări turism vizitând Canionul Colca și Colca Valley.

Urmează să vă bucurați de o plimbare cu barca pe lacul Titicaca, situat undeva la 3812 m, aflat în apropierea graniței cu Bolivia. Adâncimea lui medie fiind de aproximativ 160 m, cea maximă fiind de 280m. Aici se revarsă 25 de râuri și pe lac sunt 41 de insule, unele foarte populate. Cum pe lac sunt temperaturi cu variații mari între zi și noapte, va trebui să fiți pregătiți cu haine subțiri, dar și cu cele groase. 

 
VacanteSpeciale.ro-Elvetia

Ajunși în fosta capitală a imperiului incaș Cuzco, ce era împărțită în patru sectoare, din care plecau drumuri spre părțile corespunzătoare ale imperiului, fiecare lider local fiind obligat să locuiască și în capitală o perioadă de timp. După turul ce-l veți face în Cuzco  la o distanță de 15 Km veți ajunge în Valea Sacră a Incașilor, unde veți putea vedea că urmașii incașilor păstrează multe cutume și tradiții ajunse de la strămoși, până la ei. Tot aici veți găsi foarte multe schituri arheologice și multe ruine, ca și cele mai importante temple ale incașilor, ce sunt ascunse printre vegetație, prin văile ascuțite. Nu se poate să mergi în Peru și să nu vezi locul sacru de la Machu Picchu. Pentru a ajunge aici vei avea la dispoziție trenul  ”Vistadome”  cel care ba urcă, ba coboară și iar urcă, pentru a reuși să urce o pantă ce este prea abruptă pentru a fi urcată direct.

Apelând la Vacanțe Speciale vă veți bucura de unul dintre circuite turistice ce vă va ajuta să cunoașteți una din cele mai vechi civilizații și veți beneficia de foarte multe servicii incluse, iar altele fiind opționale. Indiferent ce veți alege cu siguranță această ofertă vacanță este de nerefuzat. Veți fi surprinși de frumusețea locurilor și de ospitalitatea urmașilor incașilor.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu