Nu credeam nici măcar o dată în tinerețea mea, că la
bătrânețe mă voi apuca de blogging. Dar, ce să faci? Atunci când societatea te
trimite frumos în coșul de golire, trebuie să găsești o metodă de reciclare pentru a putea trăi.
Cum limbile străine se lipeau de mine ca apa de gâscă, până când fetele mele au
crescut nu am cam reușit, chiar dacă aveam vreo doi- trei ani de calculatoare.
Oho,..oho, stați liniștiți, că prin ”77 în secolul trecut, un calculator era
cât o cameră de 5x5 și pentru un program ne dădeau un listing destul de gros și
un teanc de cartele pentru verificare. Dhe! Eram prin epoca de piatră a
societății calculatoarelor.
Dar să revin la subiect. Oricât m-am străduit, fără a
stăpâni limba engleză nu am reușit. Atunci când fetele mele au crescut, mi-au
acordat și mie ajutor în încercarea de a avea un venit financiar în spațiul
online. De ce venit financiar? Pentru că ele reușesc, folosindu-se de limba
engleză, să obțină tot ce este în trend cu moda, pe mine mă interesează tot ce
este cash. Dar, pentru a reuși să obții un venit trebuie să investești nu numai
muncă, ci și ceva ”finanțe”. Cum aceste finanțe nu am reușit să le strâng, căci
familia fiind mare, oricât de mult aș fi strâns, tot dispăreau întro clipită.
Deodată am zis stop. Hai să căutăm o companie pentru un împrumut ce ne poate
asigura dezvoltarea în acest spațiu online. După multe căutări nereușite
datorită acelui renumit Scoring FICO, cum
să-l obținem în spațiul online?, am ajuns și pe blogul AVBS Credit unde am
aflat despre viziunea acestora privind domeniul financiar-bancar.
Uite așa, am reușit să obțin un credit de nevoi personale care să mă ajute să fac o afacere ce nu le va trage ”țepe” bloggerilor din
acest spațiu imens, chiar dacă este virtual. Cum în spațiul ofline este foarte greu de a
obține un credit, excepție fac doar anumiți patroni care într-o țară din UE=
adică ROMÂNIA= au reușit să obțină credite
în numele salariaților, de multe ori aceștia habar nu aveau. Culmea, știți care
este? Ca să dovedească că nu sunt vinovați trebuiau, salariații, să dea în
judecată patronii. Câtă dreptate?.....Oare?
NU vroiam un
credit
ipotecar, nu vroiam nici măcar un credit prima casă, tot ce doream
era un credit , chiar dacă acesta era un credit bancar și nu
reușeam să-l obțin. Norocul meu s-a numit AVBS Credit acea companie ce m-a
înțeles și mai mult m-a sfătuit și m-a ajutat să obțin un credit de nevoi personale
și să încep să-mi fac un profit frumușel, să pot da și altora ceva bănuți
câștigați cinstit.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog Spring 2016.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog Spring 2016.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu