vineri, 8 aprilie 2016

Casa de vis cu Diego



Trăim în secolul lucrurilor noi și abstracte și ne dorim să fim în pas cu modernismul în orice subiect. Cu toții tânjim după cel mai nou model de telefon, cel mai nou televizor, cel mai nou smart watch, cea mai modernă casă sau cea mai frumoasă grădină.
Astfel, după ce am realizat că interiorul casei mele era prea monoton, iar copii nu erau atrași de camerele lor, m –am decis să redecorez întreaga casă și să o transform într-o casă  de poveste pentru copii mei.
După ce am realizat planul de redecorare a urmat căutarea nesfârșită a unui producător serios, care să îmi ofere materiale de calitate la prețuri rezonabile comparativ cu calitatea lor. Astfel am descoperit site-ul Diego care îmi putea oferi cele mai bune materiale pentru redecorare, ce le-aș putea găsi pe piață.
Astfel, după câteva zile, materialele erau la dispoziția mea și puteam începe finisarea casei mele. Decisesem să o fac singur, folosindu-mă de informațiile oferite generos pe site, astfel puteam fi sigur de calitatea lucrării și scăpam de costurile în plus.
Prima oară am redecorat living-ul (camera  de zi), pentru care am ales un parchet laminat, mai exact un parchet Woodstep Dynamic ce era destinat unui  trafic mediu precum cel din living. Tapetul modern pe care l-am ales îl voi așeza pe pereții ce susțin ușa, în acest fel dând un aer de modernism romantic. Pentru parchet  am ales și o traversă Valmiere (vin roșu)  care va alcătui o priveliște de neuitat, mai ales că vom beneficia de tăiere gratuită de la Diego.
După ce am redecorat living-ul am trecut la camera celor mici, pe care am făcut-o asemănătoare cu un paradis al prințeselor, punând un parchet (cu trafic redus ) Woodstep Dual, un tapet pentru copii cu inimioare si un covor Kiddy Castle .
Deoarece gresia din bucătărie ne dădea bătăi de cap, am decis să o schimbăm cu o pardoseală rezistentă la apă Senso Rustic, ce se asorta perfect cu livingul și avea să ne scape de ’’alunecările de teren’’ din bucătărie. Pe lângă asta, mica terasă din fața casei se bucură acum de un gazon din iarbă artificială destinat prichindeilor,  pentru a se juca în voie .
Astfel, cu multă muncă și răbdare, am reușit să îmi creez casa de vis, să îmi fac copii fericiți și să mă bucur de un gazon frumos aranjat. De asemenea am beneficiat și de un card de fidelitate care mă v-a ajuta să beneficiez de reduceri la eventuala redecorare a căsuței mele. Dacă doriți și voi o casă ca în povești, eu personal, vă recomand firma Diego, firmă de calitate ce vă v-a oferi produse pe placul dumneavoastră. Deci dacă sunteți adepți ai modernismului vă invit să le vizitați pagina de facebook și să vă bucurați și dumneavoastră de produsele eficiente ale celor de la Diego.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu